Provocarile artizanatului in piele si ale micului antreprenor. O calatorie pe calea  Pasiunii de la Supravietuire spre Succes.

In lumea artizanatului in pielarie si a artizanatului in general, pasiunea pentru mestesug se imbina adesea cu provocarile antreprenoriatului. Dincolo de frumusetea fiecarui produs realizat manual si a procesului de creatie, se afla o lume complexa, oarecum agresiva cu care noi, cei cu suflet de artist, nu prea avem resursele interioare sa interactionam, cel putin nu la inceput. Este lumea business-ului, care vine la pachet cu o serie de obstacole ce trebuie depasite pentru a-ti transforma pasiunea intr-o afacere de success.

In aceasta postare, voi explora principalele dificultati pe care le intampina un mic antreprenor-artizan in piele, dar si solutiile care m-au ajutat  pe mine sa merg mai departe.

Presupunand ca ai invatat deja principiile de baza ale lucrului cu pielea: aspectele tehnice ale constructiei unui produs, tipul de piele pe care il alegi in functie de produsul pe care vrei sa il realizezi, sculele sau masinariile pe care vrei sa le introduci in procesul de lucru, toata astea fiind in sine o provocare continua pentru ca lumea evolueaza si vrei sa fii mereu la curent cu ceea ce se intampla in industria ta, exista o serie de provocari carora e necesar sa le faci fata pentru a avea succes si continuitate.

1.    Provocarea materiei prime si a gasirii accesoriilor de calitate.

Pielea naturala, in special cea tabacita vegetal, de calitate superioara, se gaseste relativ greu, are costuri ridicate si necesita o selectie atenta deoarece este un articol care are dinamica chiar daca a fost prelucrat. Pielea tabacita vegetal are nevoie de o depozitare corecta pentru a evita uscarea excesiva, patarea sau chiar “bronzarea” ei (da ai citit bine, pielea naturala, tabacita vegetal, nefinisata, expusa la soare se  poate bronza exact ca pielea nostra). In Romania sunt putini producatori de astfel de piele si calitatea este inconstanta – nu voi intra aici in motivele pentru care se intampla acest lucru, astfel ca pentru mine, sursa cea mai buna ramane colaborarea cu importatorii care aduc piele din Italia, o tara cu istorie si traditie indelungata in procesarea pieilor naturale. Spatiul si modalitatea de depozitare sunt foarte importante si necesita investitii, iar cand bugetele sunt limitate, well, te-ai ales cu inca o povocare.

Solutiile mele: Am invatat sa selectez foarte atent pieile pe care le cumpar pentru a evita pierderile, am selectat o serie de furnizori pe a caror seriozitate si orientare spre calitate ma pot baza fara nicio indoiala, am dezvoltat o relatie stransa cu acestia astfel incat ei stiu deja ce asteptari am si raspund acestora cu mare precizie chiar si atunci cand e nevoie sa comand prin curier. Pentru depozitare am dedicat o camera tip camara, racoroasa dar lipsita de umiditate si suficient de spatioasa pentru ca in timp am adunat stocuri destul de mari.

In ce priveste accesoriile… poate fi foarte complicat pentru ca accesoriile de foarte buna calitate nu doar ca sunt foarte scumpe dar sunt si greu accesibile. In indusria asta, majoritatea fac comenzi foarte mari, de mii de bucati, unde pot obtine preturi decente, dar ca mic antreprenor si artisan nu poti juca in liga asta pentru ca nu ai resursele si ce iti ramane de facut e sa cumperi cu amanuntul, eventual de pe site-uri straine, pentru ca vrei calitate si sa incorporezi pretul in produsul finit.

2.    Timpul dedicat creatiei vs timpul dedicat aspectelor adimistrative

Well, aici m-ati prins. Sunt o persoana cu mari provocari de organizare si mai sunt si foarte subiectiva pe deasupra. Prefer intotdeauna sa prioritizez creatia si lucrul si las pe ultimul loc indeplinirea sarcinilor administrative, insa cum o dai cum n-o dai nu prea poti sa nu te organizezi. Ca mic intreprinzator, tu centrezi tu dai cu capul. Tu creezi, tu lucrezi, tu impachetezi, tu faci awb-uri, tu facturezi, tu pozezi produsele, tu le postezi, tu consiliezi clientul (aspect care uneori ia mult timp).

Solutiile mele: modul in care eu am reusit sa fac pace in lupta dintre creatie si administrativ a fost sa folosesc schema aceea de time management pe care am invatat-o long time ago in corporatie si ma ocup cu prioritate de ce e urgent si important ( lucrez si livrez comenzile cu deadline si  comenzile deja achitate, pozez inainte sa impachetez, facturez imediat daca e cazul sau la sfarsitul zilei, in cazul targurilor generez facturile imediat dupa finalizarea targului- mi-am instalat pe telefon aplicatia de conta astfel ca am la indemana oricand instrumentele de care am nevoie), apoi ma ocup de ce e important si nu e urgent ( postarile pe social media- in general dimineata la cafea sau in pauzele de lucru, documentatia pentru contabilitate o tin intr-un dosar pe care il predau contabilului o data pe luna sau ma rog, in functie de cum comunicam). Si apoi, vin restul lucrurilor de care ma ocup cumva “din mers”, lucruri precum stabilirea participarilor la targuri, diversele proiecte de colaborare care pot aparea, etc.

Sunt mama a doi copii fabulosi cu program de scoala si extrascolare diferit si uneori e foarte solicitant sa fac fata insa am impartit programul astfel incat concentrez in timpul programului de scoala lucrul si indeplinirea sarcinilor administrative acasa, cand sunt cu ei (sunt destul de mari si independenti deci nu mai au nevoie de o supraveghere foarte stricta). Si culmea, mi-am dat seama ca lucrand focusat 4 -5 ore in atelier sunt mult mai eficienta decat atunci cand am toata ziua la dispozitie si imi permit sa o “lalai”.

Acum trebuie sa recunosc ca nu respect biblic tot ce am scris aici, exista si devieri si exista acele zile in care aleg de exemplu sa lucrez un produs care ma “bantuie” chiar daca in carnetul de comenzi urla lista. Evident fac asta intr-o maniera in care nu afectez pe nimeni ci doar pun un pic mai multa presiune pe mine dar ce e viata de artist fara oleaca de stres 😊. In timp oricum am invatat si cum sa fac sa reduc stresul inutil, am invatat sa spun nu atunci cand e necesar, am invatat sa - mi dozez incarcatura asa incat sa ma pot bucura de ceea ce fac nu sa devina o corvoada. Comunic deschis cu clientii mei termenele de livrare si ii tin la curent cu evolutia lucrurilor iar in rarele situatii cand poate n-am respectat un termen am avut parte de intelegere si colaborare din partea lor. Am atras in general oameni frumosi cu care am comunicat foarte lin si eficient.

3.    Competitia si patrunderea in piata

That’s my favorite! Sa fii antreprenor mic sau mare nu e simplu si asta o poate confirma oricine a facut, face sau macar a incercat asta vreodata. Indiferent de domeniu, competitia este ceva ce te poate motiva sau pune la pamant. Doar ca eu am o mica teorie. In domeniile creative nu prea cred in competitie. De ce? Pentru ca fiecare dintre noi suntem unici si in general cei care creaza, orice, o fac ca expresie a sinelui. Cream pentru ca vrem sa exprimam cine suntem prin ceea ce facem si astfel poti copia un produs dar nu poti copia energia lui, nu poti replica mesajul pe care creatorul initial il transmite prin creatia lui. Cand copiezi sau replici ceva nu mai esti creator esti executant si in felul asta nu poti transmite emotie, vibratie, energie. Cumparatoriii de artizanat sunt oameni care inteleg toate lucrurile astea si cumpara de la un anume artisan pentru emotia pe care o percepe, pentru povestea cu care se identifica. E atat de simplu. In creatie nu exista competitie. Imagination is the limit! Si asta mi-a fost cel mai frumos exemplificat la Materia, singurul targ de profil din Romania, unde ne-am intalnit sa expunem cateva zeci de artizani si producatori de articole din piele. Ai zice ca acolo se vede competitia. Ei bine, nu, eu acolo am inteles diversitatea si faptul ca fiecare are clientii lui, unii avem clienti comuni insa nu cred ca ne excludem in vreun fel unii pe altii. Daca intelegi asta, ai depasit frica si perceptia de competitivitate si vezi in munca celorlalti inspiratie, motivatie si nu competitie. Nu toti rezoneaza cu tine cum nu toti rezoneaza cu ceilalti colegi de breasla si in plus ca mic artisan, nici macar nu ai putea servi pe toata lumea, at the end of the day tot doua maini ai si 24 h intr-o zi… Eu personal nu am vazut in asta o provocare niciodata pentru ca niciodata nu mi-am dorit toti clientii, mi i-am dorit pe ai mei, pe cei care se regasesc in munca si povestea mea, care inteleg la nivel subtil ceea ce eu am de transmis.

4.    Gestionarea resurselor financiare

Fluxul financiar e o provocare constanta pentru micii antreprenori si asta pentru ca inafara fluctuatiilor de comenzi pe care le poti experimenta la un moment dat, exista si componenta “cheltuieli neprevazute” si oricat ai fi de organizat financiar, asta uneori te poate da peste cap big time. Apoi, vrei sa faci si investitii pentru ca asta ti-ar creste calitatea muncii si a produselor si poate nu ti le permiti fix cand ai nevoie de ele. Si trebuie sa spun ca sculele de pielarie, alea bune, sunt foarte scumpe, toate. O banala furcuita de gaurit, dar care face diferenta intre un produs si un produs premium poate ajunge sa coste si 200 euro, nu mai vorbesc de utilaje precum masinile de subtiat pielea, presele de embosare, masini de serfuit, unde preturile sunt de ordinul miilor de euro.

Solutiile mele: Imi prioritizez cheltuielile esentiale : chiria spatiului, materia prima, accesoriile. Am investit in timp pe masura ce am crescut, am acceptat ca nu le pot avea pe toate deodata si am luat una cate una sculele de baza si masinariile de care eu ma folosesc si am investit in calitate pentru a evita cheltuielile suplimentare si am facut asta in special cand am avut un flux mai mare de incasari ca sa nu destabilizez flow-ul normal. Deci rabdarea ar fi cheia si bineinteles o buna organizare a resurselor de care dispui.

5.    Echilibrul intre viata personala si cea profesionala

Desi am mai subliniat pe parcursul acestui articol elemente care se regasesc in categoria asta voi mai face cateva completari. In primul rand, atunci cand faci cu drag ceva e greu sa consideri asta “viata ta profesionala”. Acel ceva face parte din tine si este mai mult decat o profesie pe care o executi. Intr-un articol anterior foloseam citatul “ build a life you don’t need a vacation from”. Cred ca asta e solutia pentru a gasi echilibrul. Este adevarat ca uneori obosim, essential e sa nu obosesti mental sau emotional si asta poti s-o realizezi dozand corespunzator munca. Evident sunt perioade in care stii ca trebuie sa tragi mai tare si esti pregatit psihic pentru asta, important este sa nu ajungi in punctul in care a trage tare devine un fel de a exista. Atunci cand lucrezi pentru tine, tentatia este sa consideri ca, cu cat faci mai mult cu atat ai mai mult. Dar ce se intampla cu, “ cu atat esti mai mult”? Aici depinde de motivatia din spate a fiecaruia, de scopurile pe care le ai si de modul in care te raportezi la ceea ce faci.

Eu iubesc ceea ce fac si am trecut si prin epuizare pentru ca nu am stiut cand sa ma opresc si pentru ca nu eram in stare sa spun nu unei comenzi. Acum am invatat ca nu e totul despre bani sau chiar despre a nu dezamagi un client desi fac tot ce imi sta in putere sa fiu prompta si prezenta si am ajuns in punctul in care am inteles ca am nevoie de pauza si am invatat sa imi acord aceasta pauza. Fie ca sa plec 3 saptmani intr-o calatorie solo la capatul lumii, fie ca sa plec cu copiii mei in vacanta la ski sau pur si simplu sa trag obloanele si sa stau inchisa in casa 3 zile sa citesc, sa fac yoga, sa dorm cat am nevoie si sa iubesc in continuare toate elementele care imi compun viata.

In concluzie, artizanatul si antreprenoriatul sunt impreuna o calatorie cu multe urcusuri si coborasuri, bucurii si provocari care uneori pot parea coplesitoare insa pasiunea pentru mestesug si dorinta de a aduce in lume produse unice sunt acele forte care ma motiveaza si imi dau puterea de a continua. Am gasit in pielarie o piesa de puzzle care a completat intr-un mod armonios tabloul unei vieti implinitoare si am gasit in mestesugul asta incredibil de multa satisfactie pe toate planurile. Echilibrul pe care il simt uitandu-ma la tabloul vietii mele, merita orice efort. As fi fost tentata sa scriu “sacrificiu” de dragul textului insa ar fi fost o minciuna, pentru ca nu am sacrificat nimic, am avut doar de castigat chiar daca nu a fost intodeauna usor.

 Much Love,

Andreea

Cum ma imbrac eu cand lucrez?

Da, unele mesereii cum e cea de pielar, ai zice ca presupun par strans in coada si cele mai proaste haine pe care le ai prin dulap, maini murdare, manichiura zero sau below. Ei bine, eu am ajuns la concluzia ca nu e obligatoriu sa fii cea mai proasta versiune a ta in materie de tinuta doar pentru ca faci un job care evident prezinta destul de multe riscuri in a ruina hainele. Am fost destul timp in “zona” asta si odata cu cautarile de sine au iesit la suprafata tot felul de constientizari, una din ele fiind exact asta: cu cat iti respecti job-ul mai mult si ii acorzi atentie din toate punctele de vedere si iti acorzi atentie si tie ca execuntant al job-ului respectiv, cu atat rezultatele sunt mai bune. E un schimb de energie simplu si verificabil. Asadar, de ceva timp incoace vin la atelier imbracata cum ma simt cel mai bine in ziua aia si daca asta presupune sacou, sacou sa fie. Parul mi-l aranjez cu la fel de multa atentie ca atunci cand ies undeva iar manichiura sufera, e drept, dar mi-am dat seama ca poate fi intretinuta cu un minim de efort suplimentar si nu-mi mai ascund comoditatea in spatele replicii: “sunt pielareasa, n-am cum sa am unghii frumoase”, pt ca ba da, am cum, chiar daca nu in fiecare zi 😁.

Atunci cand ma simt bine cu mine si cand sunt atenta la toate detaliile, cand nu ma mai pun in postura “muncitorului oropsit” si onorez munca pe care o fac inclusiv prin hainele pe care le port in atelier, vibe-ul meu este total diferit, creativitatea curge altfel, produsele care ies din mainile mele, au o energie diferita, increderea in mine creste.

Tu cum vezi aspectul asta? O fi obligatoriu sa imbraci sacou doar daca lucrezi la birou? 🤔

Jurnal de creator. Why and how?

“The meaning of life is to find your gift. The purpose of life is to give it away.” Pablo Picasso

Zilele trecute va povesteam cum am inceput sa fac ceea ce fac si cum am simtit ca pielea m-a ales pe mine si am mai spus ca am simtit asta ca pe o chemare a vietii careia nu puteam sa nu-i raspund.

Pentru mine pielaria este acel dar pe care viata mi l-a inmanat cu foarte multa generozitate si am considerat ca este important sa pretuiesc acest dar mai ales prin modul in care il dau mai departe, prin ceea ce ajunge la voi atat ca produs finit cat si ca energie. Creez intr-un mod destul de atipic (sau cel putin asa mi se pare mie), nu am strategii bine puse la punct, nu am studiat niciodata vreun domeniu tehnic care sa-mi fie baza, pana la 31 de ani am considerat ca sunt complet lipsita de orice urma de talent artistic sau ma rog orice fel de talent. Tot ceea ce iese din mainile mele, de cele mai multe ori este rezultatul unui impuls de moment. Fiecare produs imi spune mie ceva si reprezinta o parte din mine. Unele produse ma reprezinta in totalitate, altele vorbesc despre franturi din ceea ce sunt, dar niciodata nu lucrez un produs care sa nu poarte o amprenta cat de mica a personalitatii mele. Asadar, atunci cand te uiti la un articol semnat Andreea Lupu, ai in fata macar un ciob de oglinda care iti spune o mica poveste despre mine. Consider ca in calitate de creator ai o datorie morala fata de tine insuti sa iti respecti autenticitatea iar asta se traduce si in respect fata de publicul care se oglindeste in munca ta. Nu m-am simtit niciodata tentata sa urmaresc strategii de marketing care mi-ar fi putut aduce mult mai mult profit dintr-un singur motiv: eu nu creez pentru profit, creez pentru mine si pentru voi, iar cand lucrurile se aliniaza corect, profitul devine o consecinta fireasca.

Oare ai face ceea ce faci acum si daca nu ai fi platit? Stay a moment on this question…

Raspunsul meu este de 100 de ori DA! Si nu e doar un raspuns, este un fapt pentru ca am facut asta de foarte multe ori. Am lucrat ca forma de terapie in momente provocatoare, am lucrat ca modalitate de a sarbatori ceva important pentru mine, am lucrat ca sa ma scot din stari de sanatate alterata, am lucrat de dragul unui proiect de care eram entuziasmata. Si am lucrat cand n-aveam nicio comanda ca forma de manifestare. Vreti sa va spun secretul cel mai mare? Mereu am pus lucrurile in miscare in felul asta. Pentru ca scopul nu erau banii… banii au fost mereu consecinta lucrului facut cu toata inima si toata bucuria pe care mi-o aduce fiecare ora petrecuta in atelier.

Pielaria e un domeniu incredibil de frumos dar poate fi si provocator, mai ales ca mic antreprenor. Nu exista o constanta care sa iti asigure stabilitate financiara, lucru valabil pentru toate domeniile creative, aud povestea asta din gura tuturor creatorilor cu care interactionez. Deci daca esti manat de profit si nu de pasiunea pentru ceea ce faci, mai bine te reorientezi, iar eu nu am simtit niciodata ca m-as reorienta desi am traversat si perioade foarte dificile. Mi-am tinut de mana pasiunea, mi-am protejat darul cum am putut mai bine si uneori in ciuda adversitatilor, am continuat ca broasca surda. Si nu regret niciun moment deciziile luate si drumul ales, dimpotriva, consider ca am fost de-a dreptul binecuvantata.

Ma simt norocoasa si imputernicita. Traiesc din ceea ce iubesc cel mai mult sa fac si chiar daca nu e întotdeauna usor, e intotdeauna frumos ❤!

Si daca nu ai spark-ul asta aproape zilnic in viata ta, prin ceea ce faci, sper ca te-am pus macar un pic pe ganduri.

PS: am ales poza asta pt ca ma reprezinta din foarte multe puncte de vedere si sunt tare curioasa voua ce va zice imaginea asta? 🙂 Quizz of the day 🙃

#viatadeartizan #jurnaldecreator #storytelling #foryou #leatherlove #atelierandreealupu #ydy

De la un job corporatist la o viata traita cu sens in fiecare zi! The story of my Journey!

‘’Build a life you don’t need a vacation from!’’

Dupa mai bine de 13 ani de viata corporatista, am inceput sa simt un gol permanent in interiorul meu. Viata mea era un cumul de stres cu apropiere de burnout si un sentiment de inutilitate pe plan professional. Tot ceea ce ma implinea cu adevarat era maternitatea. Tot maternitatea a fost wake-up call-ul meu. Stiam ca vreau sa ofer copiilor mei un exemplu mai bun decat o mama epuizata, neimplinita professional, pierduta in rutina unui job pe care il faceam cu o profunda lipsa de bucurie. Si am inceput sa caut sa umplu acest gol. M-am gandit ca o activitate cu orientare artistica avea sa ma ajute in directia asta asa ca am incput sa cochetez cu ideea de a deveni make-up artist. M-am inscris la cursuri si am investit in acest proiect. Timp de aproape doi ani m-am perfectionat, am profesat cu un oarecare succes insa era o activitate pe care o faceam in week-end ca si completare la job-ul deja existent. Eram si mai obosita decat inainte si nici nu gasisem implinirea aceea pe care o cautam atat de mult. Dar veneau niste bani in plus, ma deconectam de la stresul zilnic si interactionam cu tot felul de oameni asa ca am continuat sa fac asta pe masura ce aveam solicitari.

Intr-o buna zi am comandat un etui pentru pensulele de make-up la un artisan local. Facea niste lucruri tare frumoase din piele si imi doream acest etui personalizat. Cand a fost gata, m-am dus la atelierul lui din Brasov sa il ridic. In mometul in care am pasit in incaperea micuta si m-a intampinat mirosul de piele... atunci m-a lovit! Nu stiu cum sa exprim in cuvinte sentimentul pe care l-am trait in acel moment dar ce pot sa spun este ca atunci am stiut. Am plecat de acolo cu o dorinta uriasa si cateva informatii care au pus bazele a ceea ce avea sa devina, intr-un timp socant de scurt, stilul meu de viata. In drum spre casa m-am oprit la tabacaria din orasul Ghimbav care era la cativa km distanta de casa mea, de unde cu ajutorul proprietarului de atunci, un domn deosebit, care m-am vazut cat de pierduta eram, am plecat cu o bucata de piele fabuloasa, un crazy horse cognac si cu un proiect in minte. Pana acasa am dat deja cateva telefoane pentru a demara proiectul respectiv si in cateva saptamani lansam Agenda de programari pentru Make-up Artisti, care astazi este la a 8-a editie. Agenda a fost un succes total neasteptat. Insa modul in care s-au legat toate lucrurile mi-a aratat ca asta era drumul meu. Am simtit atunci si in fiecare zi de atunci incoace ca pielea m-a ales pe mine si ca o astfel de chemare ti se intampla, daca ai noroc, odata in viata. Am facut cateva sute de agende intre septembrie 2017 si Ianuarie 2018. Din Ianuarie cand cererea pentru agende incepuse sa scada, m-am sa lucrez si alte produse din piele si am inceput sa studiez. Am petrecut zeci, sute de ore pe youtube invatand sa cos, sa croiesc, sa vopsesc. Am avut sprijin din mai multe parti, eram in concediu de crestere copil cu Luca (mezinul familiei) astfel ca aveam suficient timp la dispozitie sa ma instruiesc. Si am facut-o zilnic. Fiecare produs pe care il faceam si il prezentam pe facebook, se vindea. Si uite asa, in mai putin de un an de zile, devenisem artizan. Pe masura ce lucram, se imbunatatea calitatea lucraturii si deveneam din ce in ce mai increzatoare. Comenzile veneau constant iar pana la finalul perioadei de concediu de maternitate eu reusisem sa dezvolt un mic business care imi aducea pe langa venituri considerabil mai mari decat salariul pe care il aveam in corporatie, o bucurie imensa. In sfarsit traiam visul de a simti implinire si de a avea o misiune.

Misiunea mea era sa aduc bucurie si poveste in vietile oamenilor prin lucrurile pe care le lucram cu mainile mele. Am ramas fidela acestei misiuni pentru ca pielea pentru mine nu reprezinta doar un material de calitate care isi pastreaza farmecul in timp, ci este modul prin care eu pot sa contribui folosind acest material atat de special oferind calitate inaintea cantitatii, solutii atunci cand ai nevoie sa exprimi un gand sau un sentiment cuiva drag alegand un cadou care sa vorbeasca pentru tine, articole care sa iti serveasca si sa te bucure zilnic atunci cand le porti. Daca asta nu e fericire absoluta, nu stiu ce altceva ar putea fi. Cautarile mele de exprimare a sinelui au primit raspuns prin vocea acestui mestesug si in fiecare zi, de 7 ani incoace, ma simt the luckiest girl on the planet.

Astazi, am mii de produse lucrate si ce pot sa spun este ca traiesc cu aceeasi intensitate bucuria procesului si bucuria rezultatului final. Ma hranesc zilnic cu satisfactie si invat din greselile pe care le fac perfectionandu-ma cu fiecare produs lucrat. Ma hranesc cu feedback-urile voastre pozitive si invat din feedback-urile voastre critice. Nu e totul roses and milk si nici nu ar fi sanatos sa fie pentru ca altfel nu as mai creste insa nu as schimba ceea ce fac cu nimic altceva, iar gandul la satisfactia voastra merita sa infrunt orice provocare.

Filosofia mea in aceasta calatorie este simpla: creez produse de calitate inalta, de cele mai multe ori unicat, le incarc cu pasiune si dedicare, voi va bucurati, eu ma bucur, we are all happy! Si nu tratez cu superficialitate aceasta filosofie. Este motorul vietii mele profesionale.

Oare ti s-a intamplat vreodata sa fii in concediu, intr-un loc divin si sa te gandesti: doamne ce dor mi- e de atelier? Ei bine, eu patesc asta mereu, oriunde as merge, daca stau departe de mestesugul meu mai multe zile, ii simt lipsa profund. Si am scris asta acum ca sa intelegi de ce am inceput postarea asta cu citatul acela.

Daca ai citit pana aici, iti multumesc cu profunda recunostinta si iti mai dau un mic insight: Nu renunta niciodata la visurile tale, indrazneste sa actionezi in directia pasiunilor tale iar ele te vor rasplati uneori mai mult decat ti-ai putut imagina.

Cheers to a Life full of Meaning!