Jurnal de creator. Why and How
Jurnal de creator. Why and how?
“The meaning of life is to find your gift. The purpose of life is to give it away.” Pablo Picasso
Zilele trecute va povesteam cum am inceput sa fac ceea ce fac si cum am simtit ca pielea m-a ales pe mine si am mai spus ca am simtit asta ca pe o chemare a vietii careia nu puteam sa nu-i raspund.
Pentru mine pielaria este acel dar pe care viata mi l-a inmanat cu foarte multa generozitate si am considerat ca este important sa pretuiesc acest dar mai ales prin modul in care il dau mai departe, prin ceea ce ajunge la voi atat ca produs finit cat si ca energie. Creez intr-un mod destul de atipic (sau cel putin asa mi se pare mie), nu am strategii bine puse la punct, nu am studiat niciodata vreun domeniu tehnic care sa-mi fie baza, pana la 31 de ani am considerat ca sunt complet lipsita de orice urma de talent artistic sau ma rog orice fel de talent. Tot ceea ce iese din mainile mele, de cele mai multe ori este rezultatul unui impuls de moment. Fiecare produs imi spune mie ceva si reprezinta o parte din mine. Unele produse ma reprezinta in totalitate, altele vorbesc despre franturi din ceea ce sunt, dar niciodata nu lucrez un produs care sa nu poarte o amprenta cat de mica a personalitatii mele. Asadar, atunci cand te uiti la un articol semnat Andreea Lupu, ai in fata macar un ciob de oglinda care iti spune o mica poveste despre mine. Consider ca in calitate de creator ai o datorie morala fata de tine insuti sa iti respecti autenticitatea iar asta se traduce si in respect fata de publicul care se oglindeste in munca ta. Nu m-am simtit niciodata tentata sa urmaresc strategii de marketing care mi-ar fi putut aduce mult mai mult profit dintr-un singur motiv: eu nu creez pentru profit, creez pentru mine si pentru voi, iar cand lucrurile se aliniaza corect, profitul devine o consecinta fireasca.
Oare ai face ceea ce faci acum si daca nu ai fi platit? Stay a moment on this question…
Raspunsul meu este de 100 de ori DA! Si nu e doar un raspuns, este un fapt pentru ca am facut asta de foarte multe ori. Am lucrat ca forma de terapie in momente provocatoare, am lucrat ca modalitate de a sarbatori ceva important pentru mine, am lucrat ca sa ma scot din stari de sanatate alterata, am lucrat de dragul unui proiect de care eram entuziasmata. Si am lucrat cand n-aveam nicio comanda ca forma de manifestare. Vreti sa va spun secretul cel mai mare? Mereu am pus lucrurile in miscare in felul asta. Pentru ca scopul nu erau banii… banii au fost mereu consecinta lucrului facut cu toata inima si toata bucuria pe care mi-o aduce fiecare ora petrecuta in atelier.
Pielaria e un domeniu incredibil de frumos dar poate fi si provocator, mai ales ca mic antreprenor. Nu exista o constanta care sa iti asigure stabilitate financiara, lucru valabil pentru toate domeniile creative, aud povestea asta din gura tuturor creatorilor cu care interactionez. Deci daca esti manat de profit si nu de pasiunea pentru ceea ce faci, mai bine te reorientezi, iar eu nu am simtit niciodata ca m-as reorienta desi am traversat si perioade foarte dificile. Mi-am tinut de mana pasiunea, mi-am protejat darul cum am putut mai bine si uneori in ciuda adversitatilor, am continuat ca broasca surda. Si nu regret niciun moment deciziile luate si drumul ales, dimpotriva, consider ca am fost de-a dreptul binecuvantata.
Ma simt norocoasa si imputernicita. Traiesc din ceea ce iubesc cel mai mult sa fac si chiar daca nu e întotdeauna usor, e intotdeauna frumos ❤!
Si daca nu ai spark-ul asta aproape zilnic in viata ta, prin ceea ce faci, sper ca te-am pus macar un pic pe ganduri.
PS: am ales poza asta pt ca ma reprezinta din foarte multe puncte de vedere si sunt tare curioasa voua ce va zice imaginea asta? 🙂 Quizz of the day 🙃
#viatadeartizan #jurnaldecreator #storytelling #foryou #leatherlove #atelierandreealupu #ydy